Elefantul si calaretul in alaptare

Imi amintesc de o calarie pe un elefant la gradina zoologica din Singapore, pe care am facut-o in urma cu mai bine de 16 ani, pe vremea cand studiam pentru finalizarea studiilor universitare si apoi la doctorat in aceasta tara. (nb: Incepand cu decembrie 2014 s-au modificat politicile de interactiune cu aceste animale si calaria nu se mai practica). Desi a fost o calarie interesanta pe acel animal de 4 tone, nu despre asta as vrea sa va vorbesc, ci despre creierul nostru si ce legatura are acest lucru cu alaptarea.

Istoria modelului “calaretul si elefantul”

 Poate ca ati auzit deja de metafora aceasta a calaretului si elefantului pentru a descrie cum functioneaza creierul nostru, folosita de psihologul Jonathan Haidt, specialist in psihologia sociala a moralitatii si a emotiilor morale, in cartea “The Happiness Hypothesis” aparuta in 2006.

Si de asemenea si in “The righteous Mind: Why Good People Are Divided by Politics and Religion”.  Si la noi Paul Olteanu, explica acest concept si altele la podcastrurile MindArchitect.

Modelul cognitiv comportamental al elefantului si calaretului este similar celui creat de Daniel Kahneman in “Thinking, Fast and Slow” in 2011, cu cele doua sisteme (Sistemul 1 si Sistemul 2), autor care a castigat premiul Nobel pentru impactul emotiilor in stiintele economice, in mod practic, cum luam deciziile financiare.

 Unii considera modelul creierului cu cele doua parti ca o actualizare a modelului “creierului triun”, denumit asa pentru prima oara in 1960 de neurocercetatorul Dr. Paul Maclean si descris pe larg in 1990 in “The Triune Brain in Evolution”.

In viziunea lui Paul Maclean, creierul este impartit in trei parti, care au evoluat succesiv pe parcursul procesului evolutiv. Cel mai vechi este “creierul reptilian” care controleaza functiile de baza ale corpului precum respiratia, ritmul cardiac, temperatura, apoi s-a format sistemul limbic, responsabil pentru emotii, afect, iar ultimul cel mai recent, cortexul cerebral care se ocupa de controlul limbajului si al ratiunii.

De ce modelul triun nu mai este de actualitate

Teoria creierului triun este considerata actualmente invechita in lumina noilor cercetari neurostiintifice si a biologiei evolutioniste, facute chiar de colegi de la Yale School of Medicine, din mai multe ratiuni.

Neurocercetatorii moderni considera ca desi Maclean avea dreptate cand afirma ca parti diferite ale creierului au functii diferite, totusi a gresit cand afirma ca aceste parti nu sunt interconectate, si in mod special a gresit cand a postulat ca avem nevoie de neocortex cerebral pentru inteligenta, dovada fiind caracatitele care pot executa functii cognitive destul de complexe fara a avea neocortex.

De asemenea, specialistii considera ca aceste denumiri de “creier reptilian” si “creier limbic” nu reflecta corespunzator realitatea, deoarece animalele care au coloana vertebrala, inclusiv pestii si amfibienii au ganglioni bazali (creier reptilian) si sistem limbic, iar mamiferele de dimensiuni mici precum soarecii au neocortex. Cu alte cuvinte, exista animale care au aceleasi tipuri de celule ca in neocortexul nostru doar ca nu sunt organizate in 6 straturi.  Lucrul acesta explica si de ce pasarile care sunt considerate reptile si nu mamifere, se ingrijesc de puii lor si au abilitati lingvistice.

Tot la contrargumente, intra si faptul ca primele doua structuri nu sunt asa complexe in forma si dimensiune la oameni cum considera Maclean, si ca atare aceste structuri nu sunt reminiscente mostenite de la stramosii nostri.

Nu avem asadar “trei creiere” separate ci unul singur cu parti care se coordoneaza intre ele.

Si nu in ultimul rand, aceste parti nu au aparut separat, liniar, in timp. Dr.Terrence Deacon, specialist in evolutia cognitiei umane afirma ca toate aceste structuri au existat de la inceput dar au evoluat diferit in timp, pe linii diferite de mostenire. 

Dr. Sarah Mackay, neuorocercetator la Oxford intareste aceasta idee in lumina evolutiei teoriei evolutiei, afirmand ca oamenii nu au evoluat din maimute, nici acestea din soareci, nici acestia din reptile, ci ca oamenii si maimutele par sa aiba un stramos comun similar pestelui.

Si atunci?

Si-atunci, s-ar putea nici sa nu aderam la teoria evolutiei (cum mai sunt si altele), si nici sa consideram modelul creierului triun actual, dar putem rezuma, la modul simplificat, faptul ca exista o parte emotionala si o parte rationala a creierului nostru, sau cele doua emisfere cerebrale indeplinesc functii diferite, iar acest lucru ne va sluji pe mai departe in discutia noastra.

De altfel lucrul acesta este foarte bine subliniat si studiat de Iain McGilchrist in cartea “The Master and His Emissary”, o carte de referinta in neurostiinta, una din cele mai bune carti ale anului 2010 si actualizata in 2012, in care discuta pe larg functiile si rolul celor 2 emisfere cerebrale, precum si modul de interactiune dintre ele.

As putea foarte simplu sa le numesc “vaporul si carma”, sau stiti cum sunt scenele acelea din filme, unde daca apesi pe un buton, in spatele unei biblioteci cu carti (creierul rational), se deschide o usa si intri in cu totul alta incapere unde sunt pastrate de mult timp lucruri vechi, valoroase (creierul emotional).

Iar daca revenim la Dr. Jonathan Haidt, acesta numeste prima structura elefant, care prin greutatea si statura lui e puternic, e bazat pe instincte primare de supravietuire si intuitie si e fundamental emotional.  Si a doua, e neocortexul – calaretul,  iar treaba lui e sa se ocupe de tot ce inseamna ratiune, logica, gandire critica, discernamant, abstractizare, empatie, moralitate, si mai are rol inhibitor, de control al impulsurilor emotionale care vin de la elefant. 

Acum, calaretul si elefantul ar trebui in mod ideal, sa parcurga calatoria vietii impreuna in buna intelegere, calaretul ghidand elefantul pe drum. Insa, de multe ori, in situatii de stres, nu se intampla asa, elefantul intra in panica si calaretul pierde controlul.  Asa se poate explica de ce in situatii de criza si de amenintare, de multe ori noi oamenii, ne pierdem reperele morale, nu mai gandim clar.

Ca sa gestioneze situatia stresanta, elefantul apeleaza la cele 3 mecanisme de supravietuire de baza, in conditii de stress pe care le stie: lupta, fuge sau ingheata (nota: mai este inca unul, cel de lingusire, introdus de psihoterapeutul Pete Walker, dar adresez cele 3 clasice pe care le stie elefantul).

Daca elefantul se angajeaza in lupta-sau-fugi, ce se intampla in corpul nostru atunci din punct de vedere neurobiologic? Se elibereaza cortizol, hormonul de stres, si adrenalina, ne creste tensiunea, inima incepe sa bata puternic, respiratia se intensifica, si ramanem vigilenti, atacand sau fugind. Daca amenintarea creste, creste nivelul de cortizon si adrenalina.  Odata rezolvata situatia de stres, creierul si corpul isi revin incet la normal.

Daca elefantul apeleaza la mecanismul de inghetare sau blocare, in creier se activeaza regiunea bazolaterala a amigdalei si hipocampului, respiratia si orice miscare sau sunet al corpului incetineste, preia controlul sistemul nervos parasimpatic, asteptand ca pericolul sa treaca sau are loc o detasare completa de situatie (nu se mai simte nimic, totul e inghetat). Cei care au activat frecvent acest raspuns- ca sa supravietuiasca- de regula in situatii foarte traumatice, marturisesc ca se detaseaza de corp, are loc o scindare corp-psihic, e ca si cum ar avea o “experienta in afara corpului”.

Calaretul cazut poate urca din nou pe elefant daca reuseste sa calmeze elefantul si sa il faca sa coopereze, prin vorbire blanda, respiratii profunde, trimitand elefantul la culcare sau punand elefantul sa isi intinda membrele, sa isi relaxeze gatul,sa roteasca trompa, cu alte cuvinte mai intai actionand la nivel fizic (calmand emotiile), si abia apoi cu elefantul linistit poate lua deciziile rationale.

Ce treaba au elefantul si calaretul cu alaptarea?

O sa vedem imediat, dar mai intai, sa incepem filmul de la punctul zero. De fapt, de la cele doua liniute.

Cele doua liniute

Cele doua liniute care iti spun ca o noua viata a inceput sa se formeze. In tine.

Ce se intampla primul lucru dupa ce vezi liniutele? Esti coplesita pur si simplu de emotii, poate de fericire, ca “in sfarsit!” sau dimpotriva de panica, de anxietate, “ca nu stii cum o sa cresti un pui mic, daca nu o sa faci bine”, etc si pe parcursul celor noua luni emotiile vor tot fluctua (gravidele stiu ce vorbesc 🙂 ). Incepi sa te pregatesti, sa pregatiti, tu si sotul, casa pentru sosirea noului membru, cumparand tot ce considerati ca ii trebuie bebelusului.

Ti se spune sa ai grija la alimentatia ta, sa fie sanatoasa si echilibrata, deoarece oferi nutrientii pentru cresterea sanatoasa bebelusului tau. Si asa este.

Dar pe langa sanatatea ta fizica, conteaza si sanatatea ta emotionala.

Bebelusul si creierul emotional

Si asta pentru ca ceva uimitor se intampla intre tine si bebelusul tau. In cartea sa “Trauma si memorie“, Peter Levine arata ca exista amintiri emotionale inregistrate de bebelus inca din al doilea trimestru de sarcina si desigur si din momentele din preajma nasterii. Iar intrucat prin placenta transmitem nutrienti, hormoni si emotii, incepi sa “vorbesti”, sa comunici cu bebelusul tau la nivel emotional, si incepe sa se formeze memoria afectiva, sub forma unor urme mnezice, procedurale, implicite, care vor deveni mai tarziu automatisme comportamentale. Cu alte cuvinte, asta inseamna ca dezvoltarea partii emotionale a creierului incepe inca din uter si acesta isi continua dezvoltarea in mod dominant in primii 2 ani de viata ai bebelusului, iar partea rationala incepe dezvoltarea in jurul varstei de 2 ani si se definitiveaza la 25 de ani.

Astfel, daca vorbim de emotii si afect, in mediul intrauterin se pun bazele tipului de atasament uman. Acest aspect al emotiilor transmise inca de cand bebelusul este in burtica este aprofundat de cercetatoarea Rachel Yehuda, specialista in traumele intrauterine si intergenerationale.

Daca conceptia noastra fundamentala despre fiinta umana si valoarea ei intrinseca este cea de imagoDei, cum descrie Sigrid Müller in revista de specialitate Interdisciplinary Journal for Religion and Transformation in Contemporary Society, conform modelului biblic, ceea ce descoperim azi prin aceste studii, are perfect sens.  

Daca esti calma si linistita in general, lucrul aceasta ii va fi benefic bebelusului.

 Dar chiar si daca exista situatii in care esti in conditii de stres acut – si in zilele noastre e imposibil sa nu existe situatii stresante – lucrezi mult, poate mai ai si alti copii de crescut, relatia cu sotul e tensionata, conteaza enorm sa poti sa te linistesti, sa repari ce s-a deteriorat, sa ai momente de respiro, sa poti “vorbi” cu puiul tau din burtica, sa simta ca este iubit, in siguranta si ca te bucuri de el. As vrea sa mentionez aici ca daca esti insarcinata (dar si daca ai nascut deja) si te confrunti cu stari de apasare profunda, anxietate si depresie, nu ezita sa soliciti ajutorul unui specialist, nu esti singura, nu e rusine, e pentru binele tau, al bebelusului tau si al familiei tale, sa ceri ajutor.

Ce se intampla cu mama si cu bebelusul imediat dupa nastere

Apoi, are loc nasterea. Despre ce se intampla cu creierul mamei care comuta pe modulul emotional preponderent imediat dupa nastere (tocmai pentru a-l putea intelege mai bine pe bebelus) si ce se intampla cu bebelusul imediat dupa nastere, am scris in articolul Contactul piele-pe-piele mama-copil.

Si apoi in urmatorul articol Efectele negative ale separarii mama-copil am analizat riscurile separarii bebelulsului de mama lui (practic instalarea unei traume), inclusiv formarea tipurilor de atasament.

Despre tipurile de atasament a scris pentru prima oara Bowlby si le puteti gasi explicate pe scurt aici, urmate de implicatiile pe care le au asupra relatiilor in viata de adult, in mod special relatiile de cuplu (cum ne gasim partenerul dupa criteriul atractiei prin familiariate, ce caracteristici cautam in mod inconstient la el/ea, ce probleme pot aparea in functie de tipul de atasament).

Pe scurt:

Stilul de atasament sigur

Copiii cu atasament securizant, se bucura de prezenta mamei (a parintilor in general). Cauta alinare si confort la mama, atunci cand sunt speriati, iar nevoia lor de siguranta este receptionata si indeplinita. Se intristeaza vizibil cand mama pleaca, dar se si bucura tare cand aceasta revine. Copii crescuti in acest stil, arata mai multa empatie, sunt mai putin agresivi, si isi considera mama ca un loc sigur de unde pot explora lumea, devenind independenti.

Caracteristica cheie a acestui stil de atasament este disponibilitatea si responsivitatea parintelui la nevoile semnalate de copil. Integrarea emotionala, continerea emotionala a copiilor, creearea unui spatiu sigur pentru copii, pentru a-si trai si pentru a-si intelege emotiile. Acest lucru va conduce la dezvoltarea unei independente sanatoase, care creste natural, contrar opiniei populare din ziua de azi care prin obiectivele ei (“lasa bebelusul sa planga ca sa adoarma singur”, “stai langa patut, dar nu il lua in brate daca plange”, “nu raspunde imediat plansului”, “nu-l tine in brate ca-l rasfeti”, “pune-l sa doarma singur, nu langa tine”), cauta de fapt, obtinerea unei independente “fortate”, false.  

Adultii cu atasament securizant au o stima de sine corecta, dezvolta relatii bazate pe incredere si empatie, de durata, isi exprima si asculta deopotriva cu deschidere emotiile partenerului lor. Cer ajutor si ofera sprijin partenerilor lor atunci cand acestia au nevoie, se simt iubiti si independenti.  Au o capacitate buna de reglare emotionala, nu fug de conflicte, nu simt ca este atacata temelia bazata pe iubire a relatiei, chiar daca exista divergenta de opinii intre parteneri.

– “Dar las’ ca lumea-i rea, sa invete de mic asta, sa sufere de mic!

Asta e ca si cum am trimite pe campul de lupta, unde e greu si periculos, pe cineva complet neantrenat si nepregatit, fara unelte, fara arme, fara a stii mecanisme de supravietuire.

–“Si noi am suferit si ne-au mai si batut parintii si uite ce bine-am iesit!”

Iata insa, in mod real, ce “ar iesi”:

Stilul de atasament anxios

Copiii care sunt crescuti in acest stil, se simt nesiguri, simt o nevoie acuta de a fi iubiti, acceptati, si se agata mereu de parinti cautand validare. Cand acestia devin adulti, sunt nesiguri de relatiile lor, devin gelosi, neincrezatori si posesivi, au nevoie de asigurari frecvente ca celorlati le pasa de ei. Depind de partner pentru “completare”.

Stilul de atasament ambivalent

Copiii crescuti in acest stil, manifesta sentimente confuze, contradictorii, chiar si fata de mama/parinte, se intristeaza daca mama pleaca dar fie nu se linistesc nici cand aceasta se intoarce, fie o resping pasiv – neacceptand alinarea ei – fie agresiv.

Deveniti adulti, acestia sunt retinuti in a dezvolta relatii profunde, se angajeaza in trairi intense insa cu persoane nepotrivite, iar apoi se despart, devin reci. Nu au capacitate de reglare emotionala. Desi cauta atentie cu disperare, simt ca nu o primesc niciodata iar foamea emotionala e mare.

Stilul de atasament evitant

Copiii crescuti cu stilul de atasament evitant nu manifesta preferinta intre parinte si un strain, tind sa-si evite si ei parintii daca acestia au lipsit din proximitatea lor sau nu cauta in mod specific sa fie in contact cu ei. Modul de interactiune cu mama/parintele i-a determinat sa asocieze atasamentul cu durerea.

La adulti acest lucru se reflecta in relatiile sociale si intime, prin incapacitatea de a investi, de a-si impartasi lumea interioara (gandurile si sentimentele) cu partenerii lor. Desi sufera daca trec printr-un conflict, vor evita solutionarea lui, nu au capacitatea de a “sta fata in fata cu problema”, si sunt lipsiti de resurse emotionale pentru a putea fi alaturi de parteneri daca acestia trec prin momente dificile.

Prea putina atentie acordata copilului, sau emotiilor lui, separarea frecventa de copil, neglijarea fizica dar si abuzurile verbale, fizice sau sexuale, depresia mamei, constituie cateva din cauzele atasamentelor anxios, ambivalent si evitant.

In felul acesta se transmit si se formeaza valori distorsionate ale respectului “cu pumnul in masa”, si ale agresivitatii verbale, fizice si psihice ca si limbaj al iubirii.

Cu alte cuvinte, ce se intampla in uter si ce se intampla in primii ani de viata ai copilului are impact pe termen lung, in viata de adult, in relatia cu partenerii nostri de viata.

Vestea buna este ca stilul de atasament e oarecum nuantat (in sensul ca mai e influentat si de alti factori, persoane) si se poate schimba in primul rand prin constientizare, prin vindecarea traumelor din copilarie, cu ajutor de specialitate.

Avengers, Star Wars, Good Will Hunting, The Notebook, si This is Us

Daca vrem sa intelegem mai usor tipurile de atasament, cel mai simplu e sa ne uitam la cateva caractere din unele filme consacrate.

Tony Stark in Avengers, precum si Will Hunting la inceputul filmului reprezinta stilul evitant, manifestand vizibil disconfort cand relatiile erau pe punctul de a deveni mai serioase sau utilizeaza umorul ca “usa de evadare” din situatiile incarcate emotional. Will Hunting e sarcastic, si isi pacaleste terapeutii, evitand vulnerabilitatea emotionala de care avea mare nevoie pentru a se vindeca. Tony Stark descrie relatia cu tatal lui ca una rece, in care nu a auzit niciodata cuvintele “Te iubesc”.

Stilul anxios este ilustrat in The Notebook in relatia “romantica” nesanatoasa dintre Noah si Allie, cu temeri, obsesii si nesiguranta, la fel ca si la Anakin Skywalker si “iubirea” aproape obsedanta fata de Padme (mai degraba dependenta de ea, datorita temerii sale de abandon) sau la Napoleon cu Josephine.

Stilul ambivalent il vedem in Infinity war, Nebula este abuzata de Thanos, tatal ei “adoptiv” chiar in fata Gamorei, surorii sale, Nebula ridicandu-se mai tarziu in film impotriva tatalui sau, pentru a se razbuna pe el datorita traumei si abuzului suferit.   

In This is Us, Rebecca Pearson este relaxata si sigura in relatia ei cu sotul ei, Jack, si cu copiii lor. Poate face fata emotiilor lor, le mentine spatiul emotional sigur, fara sa proiecteze emotiile ei. Comportamentul ei se mentine stabil si in relatia cu copiii ei deveniti adulti, si poate face fata discutiilor dificile. A fi confortabil in conflict, a stii ca afectiunea si dragostea raman stabile, chiar daca opiniile difera intre parteneri sunt caracteristicile atasamentului sigur.

Foarte fain sunt descrise aici:

Modalitatea aceasta de reprezentare a stilurilor de atasament e cea mai utila barbatilor – tatilor in devenire sau celor deja tati 😀

Ce se intampla cu mama, tatal si bebelusul acasa

Dupa asta, bebelusul ajunge cu noi acasa. Si aici, in cultura noastra moderna, bebelusul se confrunta cu o alta ruptura, care il afecteaza, pe care am descris-o pe larg in “Atentie, vine bebe!”

Fac o sinteza:

Mama reprezinta habitatul biologic de dezvoltare a bebelusului din punct de vedere fizic, emotional si cognitiv.

Bebelusul invata limbajul emotional inca din burtica, creierul acestuia codand emotii (bucurie, iubire, incantare, manie, tristete, frica, rusine, dezgust, cele 8 emotii de baza fiecare cu nuauntele ei, conform Daniel Goleman).

Atasamentul uman reprezinta esenta fiintei noastre, este o cerinta primordiala, si o expectanta programata genetic in tesatura fiintei noastre. Prinde radacini in burtica si continua sa se dezvolte in primii 2 ani de viata. 
Acesti primi doi ani de viata sunt fundamentali in formarea identitatii de sine, a matritei personalitatii fiintei umane.

dr. Gordon Neufeld, Dr.Gabor Maté, “Hold On To Your Kids” (tradusa si in romana : “Cum sa ne pastram copiii aproape“)

Rolul alaptarii in sedimentarea atasamentului securizant

Alaptarea reprezinta o continuitate fireasca a procesului de atasament initiat in burtica. E ca si cum o cheie se potriveste in lacasul unui lacat si se deschid “comorile”…inimii. Valul de oxitocina, hormonul atasamentului inunda atat mama cat si bebelusul, bebelusulul conectandu-se la resorturile sufletesti ale mamei si mama la nevoile bebelusului, deopotriva.

De aici incepe “acordarea”, rezonarea celor 2 fiinte, precum se acordeaza instrumentele unei orchestre simfonice inainte de inceperea unui concert.

Astfel, e vital de inteles, ca alaptarea satisface nevoile, toate nevoile fundamentale ale bebelusului si ca acestea nu se limiteaza doar la mancare. Bebelusul nu doar “mananca la san”.

Modele de alaptare

Alaptarea inseamna mai mult decat livrarea unor principii nutritive, alaptarea contribuie la dezvoltarea sistemului imun, contribuie la dezvoltarea cognitiva optima a bebelusului si contribuie la dezvoltarea psiho-afectiva echilibrata a bebelusului.

Inseamna asadar si hrana pentru suflet. Iar daca acest lucru este inteles, decurge de la sine, faptul ca e normala alaptarea la cerere. Bebelusul se simte in siguranta, iubit si cu toate nevoile indeplinite. Acestea nu sunt mofturi iar acest lucru e fundamental de inteles.

Raspunsul prompt al mamei inseamna ca cererea, solicitarea bebelusului dupa mama sa este satisfacuta, prezenta copilului e binevenita la sanul mamei, si in viata parintilor, de altfel, cum spunea dr.Gabor Maté.

Acesta este in esenta si modelul biblic, copiii sunt o binecuvantare de la Dumnezeu.

Alaptarea la program, pe de alta parte, e ca si cum am initia programul “soldat in scutece”. Este o fortare a ceea ce este de fapt natural si reflecta stilul de parenting autoritar, in care controlul si asteptarile parintilor sunt foarte mari, iar responsivitatea si disponibilitatea emotionala a parintilor sunt scazute.

Ce se intampla cu bebelusul ale carui nevoi nu sunt intelese si ca atare nu sunt respectate? Se va activa una din strategiile de supravietuire, la inceput cea de lupta, in care bebelusul plange mult, semnalizeaza ca ceva nu e bine, este agitat (in viziunea moderna = “bebelusul este rau”). Apoi, e posibil sa se activeze si ultima strategie de supravietuire, in cazul bebelusului, cea de resemnare. suprimandu-si propria nevoie, daca este fortat permanent sa se alinieze ceasului de pe perete. Iar lucrul acesta, daca stilul de parenting se mentine, se va reflecta mai departe si in modul de crestere a copilului.

Care sunt consecintele pe termen lung pentru dezvoltarea copilului?

Tendinta ridicata de stari afective negative si depresie (lumea este perceputa ca fiind neprietenoasa, ostila, prin ochii bebelusului care asa a experimentat lumea inca din primele clipe ale vietii), stima de sine scazuta (nu are valoare ca fiinta umana, nevoile lui nu conteaza pentru nimeni), tulburari de comportament, performanta academica mai scazuta, frecventa crescuta a tulburarilor psihiatrice si a consumului de substante psihoactive.

Ipostazele alaptarii si reglarea emotionala a bebelusului

Poate multe din noi am observat de-a lungul perioadei de alaptare, cat de repede se linisteste bebelusul atunci cand este pus la san. Bebelusul nu stie sa comunice in cuvinte, dar comunica prin limbajul non-verbal ce nevoi are. Iar daca mama este pe aceeasi lungime de unda cu bebelusul, in armonie cu bebelusul, il va pune la san.

Daca are un disconfort digestiv, sanul il calmeaza.

Daca are o durere dentara, sanul il sedeaza.

Daca ii este somn, sanul il adoarme.

Daca este agitat, sanul il linisteste.

Cu alte cuvinte, bebelusul se simte simtit, cum spunea Daniel Siegel.  

De altfel, si tatii au observat acest lucru, ei insisi aducand copiii la san, atunci cand ii vad agitati sau nelinistiti, caci dintr-o data “se face liniste in casa” 😀

Nota: exista si bebelusi agitati la san, este o situatie particulara, care trebuie discutata separat.

-“Si ce facem daca si mama e stresata, nu-i e bine emotional? Nu ar fi mai bine sa nu alapteze atunci, ca sa nu afecteze negativ din punct de vedere emotional pe bebelus?”

Nu, nicidecum.

Deoarece, chiar si daca mama e stresata, si creste si nivelul cortizolului care ajunge in lapte, daca mama se conecteaza cu bebelusului ei, daca se acordeaza la micuta fiinta din bratele ei, se vor calma in acelasi timp, prin activarea sistemului parasimpatic- prin contact, atingere, tinand bebelusul in brate, respiratie, rugaciune. E ca si cum am gasi un adapost in mijlocul furtunii.

-“Dar nu inseamna asta ca copilul va fi non-stop agatat la pieptul mamei?”

Alaptarea la cerere a copilului mic (adica nu mai vorbim de un bebelus, ci de un copilas mai mare de varsta de un an) nu inseamna adoptarea unui stil de parintie permisiv. Copilasul mai mare poate fi invatat maniere la san, de exemplu, cum sa nu “butoneze” celalalt san, sau alaptarea in public fara a “dezbraca mama” (adica invata limite), poate fi ajutat sa “astepte un pic pana primeste titi” (adica prag de toleranta), etc.

Desigur ca pe masura ce creste, copilul este incurajat sa dezvolte si alte mecanisme de reglare emotionala. Si va fi deschis sa le descopere si sa le aplice, daca temelia a fost pusa de catre mama, prin alaptare.

Intarcarea

Iar acest lucru are implicatii pozitive si asupra incheierii alaptarii.

Alaptarea se poate incheia de la sine, la termen, asa numita intarcare naturala.

Cand nu se poate incheia insa natural, din varii motive justificate, intarcarea ghidata, blanda este de preferat si va da cele mai bune rezultate, fara trauma pentru copilas sau mama.

Elefantul va stii sa gestioneze mai bine emotiile. Iar daca intarcarea ghidata, blanda se intampla dupa varsta de 2 ani incolo, si calaretul va putea intelege argumente, vom putea rationa cu copilul.

Ce se intampla cu un copilas care este brusc lasat de mama la bunici 3 zile ca sa se “intarce”?

Sau daca pe san se pune ardei iute sau crema de pantofi? Ati intuit deja.

Va suferi, nu va intelege ce s-a intamplat, de ce mama l-a “parasit” (asta este “codul” care se scrie la nivel emotional, in subconstient) si cum de sanul mamei – oaza lui de tihna, izvorul vietii pentru el, a devenit o otrava dintr-o data?

Va suferi si se va manifesta plangand la inceput, dupa mama, dupa san. De pe o strada departe, va suferi si mama, vor suferi si sanii (la propriu).

Apoi, dupa plans, daca nu raspunde nimeni durerii lui, se va resemna, iar in suflet apar “gauri”, de distantare emotionala, de separare de sine, daca durerea e prea mare de dus, de vina (“eu sunt gresit”, “eu am gresit si am suparat-o pe mama”) iar la revederea mamei, e posibil sa fie retras, retinut sau chiar sa o respinga.

Nota: As vrea sa mentionez aici ca multe mame apeleaza la aceste metode pentru ca asa au fost invatate, sunt niste metode perpetuate din generatie in generatie, care reflecta nestiinta noastra in ceea ce priveste exact acest model al creierului uman. Nu este o afirmare de judecata pentru nicio mama, e doar o afirmare a realitatii, ca asa se intampla in realitate de multe ori.

-“Dar eu am procedat asa si copilul nu a suferit nimic, nicio trauma.”

Asa pare, dar asa par lucrurile…doar la suprafata. E posibil ca mica fiinta umana sa fi activat resemnarea ca si mecanism de a gestiona durerea si trauma. Ar fi minunat daca s-ar sonda trairile copilasului, in vederea repararii relatiei si restaurarii atasamentului. Se poate cere ajutor de specialitate.

O intarcare asumata, constienta, ghidata cu respect, inseamna ca mama e alaturi de copil in exacta aceasta etapa noua, e sincronizata cu emotiile lui. Nu il lasa singur sa faca fata emotiilor, nu fuge de aceasta responsabilitate.

 Alaptarea se poate incheia frumos, astfel incat in memoria afectiva a copilasului sa se inscrie emotii pozitive, de bucurie si pace. Cereti ajutorul unui consultant in alaptare, daca doriti o astfel de experienta pentru voi si copilasii vostri.

In concluzie, daca intelegem ca “suntem o mare de emotie cu ocazionale sclipiri de ratiune” cum spunea Daniel Kahneman, daca intelem ca  partea emotionala a creierului este cea care se dezvolta prima, urmata de cea rationala, (sigur cele doua intersectandu-se apoi, in operarea realitatii) si ca de multe ori deciziile si comportamentele noastre se bazeaza pe niste resorturi subsconstiente,  care s-au sadit cu mult timp in urma, este cu adevarat important sa construim aceasta temelie emotionala stabila si mai ales sanatoasa, pentru copiii nostri. Este important sa putem carmui vaporul bine pana la destinatie. 

Este important sa avem un elefant stabil emotional, e important sa avem un calaret intelept care sa poata tine elefantul in control (in echilibru), atunci cand va fi nevoie, iar reglarea emotionala incepe din sanul familiei…la propriu.

P.S. Cartile studiate pentru a scrie acest articol: